Alex Pop, între provocarea unui gol și provocarea de a fi…
Pe teren, Alex Pop aleargă cu aceeași intensitate cu care își caută sensul în afara stadionului. Pentru unii, un gol este doar un punct pe tabelă. Pentru el, e o formă de eliberare, o victorie asupra tăcerii care-l înconjoară după fluierul final.
A învățat devreme că presiunea nu vine doar din tribune, ci și din întrebările care îl macină noaptea: „Sunt destul?”, „Cine sunt fără fotbal?”. Cu fiecare pas pe gazon, încearcă să răspundă.
Provocarea unui gol e clară: depășește adversarul, găsește spațiul, lovește. Provocarea de a fi, însă, e mult mai subtilă. Înseamnă să rămâi om când lumea te vrea erou, să nu te pierzi în aplauze și să accepți și momentele în care ești pe banca de rezerve, nu doar pe coperta revistelor.
Pentru Alex, adevărata victorie nu se joacă în 90 de minute. Se joacă în fiecare zi, în fiecare alegere, în fiecare tăcere și în fiecare zâmbet dăruit sincer.
